Există un moment în viața profesională în care începi să simți că întrebarea corectă nu mai este „ce știu?”, ci „cum stau eu în tot ceea ce știu?”.
În domeniul perinatal, unde emoțiile sunt intense, unde opiniile sunt adesea polarizate și unde granițele profesionale nu sunt mereu clar conturate, maturizarea profesională nu vine automat odată cu experiența. Poți avea ani de practică și totuși să simți că uneori te clatini, că te lași prinsă în dinamici care te consumă sau că reacționezi dintr-un loc mai subiectiv decât ți-ai dori.
De multe ori, este foarte ușor să alunecăm în extreme. Fie să ne poziționăm ca salvatori, convinse că doar în prezența noastră mama ar fi știut mai mult sau ar fi făcut lucrurile „corect”, și atunci fiecare naștere grea și fiecare mamă copleșită devine o dovadă că nu am făcut suficient și o povară pe care o cărăm cu noi. Fie, dimpotrivă, devenim critice și rigide – față de sistem, față de cadre medicale sau chiar față de mamele care aleg altfel decât am alege noi.
Am văzut de-a lungul anilor cum aceeași realitate poate fi filtrată prin lentile complet diferite, în funcție de experiențele personale și de locul în care se află fiecare pe propriul drum profesional. Iar atunci când ne agățăm de o singură perspectivă și o transformăm în adevăr absolut, pierdem accesul la nuanțe. Și, odată cu ele, pierdem și compasiunea.
Programul acesta de mentorat s-a născut tocmai din această realitate pe care am văzut-o de-a lungul anilor, lucrând cu mame, dar și formând specialiști. Am întâlnit femei extrem de bine intenționate, empatice, dedicate, care aveau informația și aveau dorința de a face bine, dar care nu găseau un spațiu în care să-și rafineze identitatea profesională, să-și clarifice limitele, să-și înțeleagă toate reacțiile.
Un profesionist matur nu promite control absolut și nici nu garantează rezultate. Nu transformă fiecare experiență în succes sau eșec, putere sau slăbiciune. Înțelege că nașterea și maternitatea sunt procese complexe și că rolul său nu este să le simplifice, ci să le însoțească cu responsabilitate.
Maturitatea profesională înseamnă să poți sta într-o sală de naștere sau într-o sesiune individuală fără să fii dominată de propria ta poveste. Să știi când reacționezi dintr-o rană personală și când vorbești fiind centrată în tine, fără să pui pe umerii mamei presiunea de a acționa în acord cu credințele tale sau de a-ți valida competența.
Înseamnă să recunoști că nu poți vedea un om pe de-a-ntregul dacă nu ești dispusă să îi vezi și părțile inconfortabile, și umbrele, și ambivalențele.
Maturitatea profesională înseamnă și etică. Într-un domeniu încă nereglementat, în care granițele pot deveni difuze, înseamnă să îți cunoști limitele și să știi când este nevoie de redirecționare, de colaborare sau de retragere. Înseamnă să nu faci din vulnerabilitatea mamei un loc în care să îți confirmi valoarea, ci un spațiu pe care îl onorezi cu respect.
Și poate, cel mai important, înseamnă să înțelegi că poți însoți oamenii doar atât de departe cât ai ajuns tu însăți, pentru că nu poți ghida în profunzime dacă nu ai avut curajul să cobori în propriile tale straturi.
Și, în același timp, să îți permiți ție să fii în creștere și transformare continuă, fără să te agăți de imaginea unei versiuni „corecte” de profesionist. Pentru că fiecare integrare personală se va reflecta inevitabil în modul în care interacționezi cu ceilalți.
După 16 ani de lucru direct cu peste 9000 de familii și sute de specialiști formați, știu sigur că maturitatea profesională nu se predă în câteva module de curs și nu se obține printr-un examen. Ea se construiește în timp, prin reflecție, prin confruntarea cu propriile limite și prin dialog onest cu sine și cu ceilalți.
Ceea ce eu îți propun nu este un curs în sensul clasic. Nici nu vei primi la final o diplomă pe care s-o pui în ramă pe perete.
Măsura impactului acestui program va fi în relația ta cu tine și în profunzimea și genul de sprijin pe care o să-l poți da mamelor de acum încolo. Și în cum se va simți asta. În satisfacția muncii tale, atunci când ea nu va mai fi dependentă de un rezultat anume. În impactul infinit mai profund pe care-l vei avea asupra celor cu care lucrezi.
Dacă ai ajuns într-un punct în care nu mai cauți doar informație, ci profunzime și așezare, atunci este posibil ca acest parcurs să fie exact etapa următoare de care ai nevoie.
Pentru cine este acest program
Pentru cine NU este acest program
De ce un mentorat de un an?
Ne-am obișnuit cu formări intensive, cu weekenduri concentrate, cu module comprimate care promit structură clară și rezultate rapide. Și există un loc legitim pentru astfel de programe. Ele oferă informație, cadru, tehnică.
Dar maturizarea profesională nu se întâmplă în ritm accelerat.
Am învățat acest lucru din propriul parcurs. Au fost ani în care am acumulat informație, am predat, am susținut nașteri, am format specialiști și, în același timp, m-am lovit de propriile mele limite și convingeri rigide, de momente în care am realizat că intențiile bune nu sunt suficiente dacă nu sunt susținute de profunzime.
Procesul acesta de a vedea nuanțele, de a coborî din poziția de „știu” în poziția de „învăț în continuare”, de a integra propria mea poveste și de a-mi rafina poziționarea etică, nu s-a produs într-un curs. S-a produs în timp. În straturi.
Și tocmai de aceea acest mentorat are durata unui an.
Un an îți oferă suficient timp ca lucrurile să nu rămână doar la nivel de conversație. Îți oferă spațiul să vii cu situații reale din practica ta, să aplici, să greșești, să ajustezi și să revii. Îți oferă ritmul necesar pentru ca reflecția să se așeze, pentru ca insight-urile să nu fie doar momente de entuziasm, ci începuturi de transformare autentică.
Într-un an treci prin cicluri. Treci prin perioade mai aglomerate și perioade mai liniștite, prin situații mai simple și cazuri care te provoacă profund. Iar mentoratul te însoțește prin toate aceste etape, nu doar într-un moment izolat.
Mai este un aspect important.
Atunci când lucrezi cu mame, lucrezi cu procese identitare, tranziții majore și vulnerabilitate. Este o muncă relațională și profund umană și pentru a putea susține aceste procese fără să te epuizezi sau să te rigidizezi, ai nevoie la rândul tău de un spațiu în care să fii conținută, întrebată, provocată și susținută.
Un an creează și comunitate. Creează un cadru în care nu ești singură în dilemele tale profesionale, în momentele în care poate te simți nesigură sau rușinată pentru că lucrurile nu au mers cum ți-ai imaginat.
Și, nu în ultimul rând, un an îți permite să vezi evoluția ta. Nu doar să înțelegi mental un concept, ci să observi cum reacționezi diferit într-o situație similară, cum setezi limite mai ferme, cum te poziționezi mai echilibrat într-o discuție tensionată sau cum poți sta lângă o mamă, în durerea ei, fără să încerci să o „rezolvi”.
Nu cred în transformări spectaculoase peste noapte. Cred în procese asumate, în care creșterea vine uneori aproape imperceptibil, dar profund.
Un an nu este o garanție a maturității. Dar este un cadru realist și onest pentru a o cultiva.
Ce facem concret în mentorat
Deși acest program nu este un curs în sensul clasic al cuvântului, el are totuși o structură clară și o direcție. Nu ne întâlnim doar pentru conversații pe teme generale, ci pentru a lucra în mod intenționat la rafinarea ta profesională, la felul în care gândești, asculți, transmiți și însoțești.
Mentoratul este un spațiu viu, adaptat realităților pe care le aduci din practica ta. Vom lucra pe cazuri concrete, pe situații care te-au pus în dificultate, pe momente în care ai simțit că ai reacționat mai degrabă decât ai ales.
Dar, dincolo de aceste situații punctuale, există câteva direcții majore pe care le vom explora împreună.
Toate aceste teme nu vor fi abordate teoretic și izolat, ci integrate în realitățile pe care le trăiești deja în practica ta. Fiecare întâlnire va avea un nucleu clar, dar va rămâne suficient de flexibilă pentru a onora ceea ce apare în grup sau în lucrul individual.
Scopul nu este să pleci cu o listă nouă de instrumente, ci să ajungi la coerență între cine ești și cum lucrezi și să ai o capacitate mai mare de a aduce echilibru într-un domeniu care are atâta nevoie de el.
Ne întâlnim într-un grup restrâns, online, în prima joi din fiecare lună, la ora 18:00, timp de două ore.
Am ales această frecvență pentru a crea un ritm stabil, dar sustenabil pe termen lung, căci genul acesta de proces necesită timp de integrare și așezare. Nu e genul de proces în care să torn cu găleata și apoi să te las să te descurci singură. Din contră, vreau să simți cum e să fii susținută și conținută la fiecare pas. Pentru ca apoi să poți să oferi la rândul tău asta celor cu care vei interacționa.
O întâlnire lunară îți permite să aplici între sesiuni ceea ce discutăm, să observi, să experimentezi și să revii cu noi situații reale.
Fiecare întâlnire este înregistrată și ai acces permanent la înregistrări. Asta înseamnă că poți reveni ulterior asupra anumitor momente și le poți privi dintr-o altă perspectivă sau poți lucra și integra în ritmul tău.
Uneori, lucrurile se așază diferit la câteva săptămâni distanță și o idee care nu a rezonat pe moment capătă sens mai târziu. Accesul la înregistrări îți oferă această libertate de a reveni și de a procesa fără grabă.
Desigur, vei putea să participi doar la o parte dintre aceste întâlniri lunare, dar cred că experiența live în grup, constanța și continuitatea îți vor servi mai mult. Deci asta înseamnă un angajament din partea ta, către tine în primul rând. Să aloci două ore pe lună întâlnirii tale cu sufletul tău.
Întâlnirile noastre nu vor fi doar teoretice. Vei aduce situații reale din practica ta, dileme etice, conversații care te-au răscolit, momente în care ai simțit că ai pierdut echilibrul sau, dimpotrivă, momente în care ai simțit că ceva s-a așezat diferit în tine. Vom analiza împreună aceste experiențe, cu respect și cu discernământ, fără graba de a trage concluzii rapide.
Între întâlniri, procesul continuă. Uneori prin teme de reflecție, alteori prin exerciții de observare a propriilor reacții, alteori prin practici de mindfulness sau ascultare conștientă care să îți antreneze prezența. Nu îți voi da sarcini pentru a-ți umple timpul, ci doar acele exerciții care servesc procesului tău de maturizare.
Ca mentor, îți voi oferi feedback sincer, nu doar încurajare. Uneori îți voi pune întrebări poate incomode, dar necesare. Îți voi reflecta inconsecvențele atunci când apar și îți voi valida creșterea de fiecare dată când o observ.
Îmi doresc ca programul să fie pentru tine un cadru în care să îți așezi profesia nu doar în minte, ci și în corp. Să SIMȚI că atunci când intri într-o sală de curs, într-o sală de naștere sau într-o sesiune individuală, o faci dintr-un loc centrat, asumat și responsabil.
Investiția ta în următorul an
Prețul programului este de 3600 de lei pe întregul an și se achită în tranșe lunare de 300 de lei.
Pentru plata integrală în momentul înscrierii prețul este de 2500 de lei (reducere de 30%).
Am ales să păstrez acest mentorat accesibil, tocmai pentru că îmi doresc să fie un proces sustenabil pe termen lung, nu o presiune financiară suplimentară.
Dar dincolo de sumă, te invit să privești această investiție ca pe acces la susținerea mea continuă a procesului tău de maturizare profesională, care va influența fiecare interacțiune viitoare cu mamele.
Ce spun cei cu care am interacționat ca doula sau formator
„Nora a fost pentru mine o surpriză totală, în cel mai bun sens al expresiei. Nu știam foarte multe despre ea ca profesionist în momentul în care m-am înscris la cursul de formare ca educator prenatal.
O admir pentru tot ceea ce face în domeniu și pentru felul în care își asumă rolurile de educator prenatal și doula: cu etică, responsabilitate, flexibilitate, respect pentru toate părțile implicate (atât viitori părinți, cât și cadre medicale).
Ca educator prenatal, Nora are o misiune bine asumată, aceea de a le fi alături viitorilor părinți în pregătirea pentru experiența nașterii, prin informare corectă, empatie și o abordare echilibrată. Se poziționează ca parte dintr-o echipă în care toate părțile implicate (părinți-cadre medicale-doula/educator prenatal) au ca obiectiv principal starea de bine a mamei și a nou-născutului.”
„Eu cochetez cu lumea mămicilor și a copiilor de câțiva ani și mă fascinează în continuare. Deși nu sunt mamă, am avut imboldul imediat de a face parte din învățăceii tăi, din dorința de a mă pregăti pentru acest moment, dar și pentru a aduce un aport concret în acest domeniu. Îți mulțumesc pentru atmosfera prietenoasă și călduroasă cu care ne-ai învăluit, dar și pentru că ai știut să activezi curiozitatea din fiecare pe tot parcursul cursului. Pasiunea cu care îți faci treaba a lăsat un ecou în mine.”
„Am să încep prin a-ți mulțumi pentru cât suflet pui în meseria asta și pentru că, în timp record, ne-ai cucerit și ai devenit o inspirație pentru mine.
Pentru mine personal, experiența de la curs a fost revelatoare și transformatoare. Deși mi se părea că știu cam care e treaba cu meseria asta, am primit de la tine o perspectivă mai complexă, mai bogată, mai profundă.
Trebuie să remarc și calitatea cursanților și adaptabilitatea acestora. Cred că este tot meritul tău, Nora, în sensul că munca ta are ecou și vin la curs cei care trebuie să vină.Îmi place foarte mult faptul că, fără să intri în vreo contradicție cu principiile Lamaze, aduci o notă personală puternică prin împărtășirea punctelor de cotitură din viața ta profesională, încât cei care au urechi să audă să învețe fără a se da cu capul de grindă.”
„Îți mulțumesc mult pentru răbdare, blândețe și pentru dragostea ta pentru mame și copii. Se simte cât de mult pui suflet în ceea ce faci și cât de mult contribui, zi de zi, la sănătatea fizică și psihică a mamelor și nou-născuților din România. Sunt convinsă că rezultatele muncii tale se vor vedea peste generații. Bravo pentru tot ce faci cu atâta pasiune! 💛 ”
„Îmi doresc ca parcursul nostru să continue. Vreau să pot aplica mai departe ce am învățat, să găsesc în asociație și în grup sprijin când apar provocări, răspunsuri care să mă liniștească și să mă așeze la loc pe drum – și, recunosc, uneori chiar și acel mic „șut motivațional” prinde bine. 🙂
Îmi doresc mult să contribui și eu la a face lumea puțin mai bună, să ajut acolo unde e nevoie, să ofer informații corecte și să fiu sprijin pentru mame în momentele lor de transformare, ca să le poată trăi mai frumos și mai împlinitor.”
„M-au impresionat mult felul și metodele prin care ai împărtășit sfaturi, trăiri și experiențe. Faptul că ai fost atât de deschisă în fața noastră, câteva fete aflate la început de drum, mi-a dat încrederea că sunt la locul potrivit și că voi fi ghidată de un profesionist autentic.
Cu ajutorul tău am înțeles cât de important este să susțin și să validez sentimentele unei familii proaspete. Tot datorită ție am realizat mai clar ce mi-a lipsit mie în perioada imediat următoare nașterii.
Am învățat să nu impun propriile idei unei familii și încerc să aplic asta nu doar în acest rol, ci și în alte situații din viața mea. Am mai învățat cât de important este să îmi păstrez optimismul și calmul.
M-am convins că ești un trainer extraordinar și un model frumos de urmat în acest domeniu.
Îți mulțumesc pentru felul în care îi ghidezi pe cei la început de drum. O faci cu multă dedicare și se simte.”
„A fost minunat – cursul, energia, oamenii. A depășit cu mult așteptările mele. Pentru mine, cel mai valoros au fost oamenii și parcursul fiecăruia.
Mi-a plăcut mult felul în care ai construit cursul și faptul că fiecare a venit cu propria experiență și perspectivă. Mi se pare o abordare genială. Această diversitate a adus multă valoare.
Am conștientizat că mai am de lucrat cu mine pentru a putea fi cu adevărat prezentă în relația cu viitoarele mame cu care voi lucra. A fost o realizare importantă pentru mine.
Am mai înțeles și cât de util este, de multe ori, să menționezi studiile și documentarea științifică – aduce claritate și încredere.
Îți mulțumesc din suflet pentru tot și îmi doresc să contribuim, fiecare în felul nostru, la o lume mai bună.”
De ce să parcurgi acest drum alături de mine?
Am pășit pe acest drum acum 16 ani, cu mult entuziasm și dorință de a veni în sprijinul mamelor.
Am crezut că le lipsește informația corectă și că dacă o vor primi de la mine, le voi salva de experiențe de naștere grele și neîmplinitoare. Și am inclus în cursurile mele Lamaze toate acele informații documentate științific și menite să le servească drept ghid în luarea deciziilor „corecte”.

Salvatorul din mine lucra la turație maximă.
După naștere, când reveneau la mine să-mi povestească cum a fost experiența lor și auzeam că, în ciuda tuturor acelor informații primite, nașterea tot lăsase urme grele – uneori fizice, alteori emoționale, am fost tentată, în primă fază, să le judec, fix așa cum, din păcate, tind să se judece și ele pe sine. Că au fost prea slabe, că s-au lăsat manipulate, că nu au exersat suficient exercițiile învățate la curs, că poate n-au avut suficientă încredere în ele sau în proces. În același timp, eram furioasă și pe cadrele medicale, căci mi se părea că nu susțineau mamele așa cum ar trebui.
M-am făcut și doula la naștere și postpartum, tot pentru că îmi doream să le salvez pe mame. Și mă gândeam că dacă doar aș fi acolo cu ele în timpul nașterii și în primele săptămâni acasă cu bebe, atunci aș putea să le ajut să evite capcane și să capete și mai multă încredere în ele. Credeam că eu, cu prezența mea fizică alături de ele, voi putea să compensez minusurile pe care le-ar aduce poate sistemul și să o țin pe mamă pe linia bună.
Și uneori chiar așa părea să fi fost. Iar faptul că mamele îmi spuneau pe urmă că „nu ar fi reușit fără mine” îmi întărea și mai tare convingerea că eu eram elementul lipsă pentru ca ele să fie fericite cu experiența avută.
Așa că am început să introduc în cursurile mele și aspecte ce țin de partea asta psiho-emoțională, dorind să le motivez pe mame să aibă mai multă încredere că pot avea nașterea și experiența maternității pe care și-o doresc, dacă doar țin cont de X, Y și Z.
Această iluzie a unei rețete pentru o naștere împlinitoare și pentru o perioadă postpartum liniștită m-a însoțit și pe mine destulă vreme, culminând cu propria mea experiență de naștere, care a fost departe de idealul meu.
Și undeva pe parcurs, ascultând povești frumoase, dar și multe povești triste de naștere și participând ca doula și la nașteri care se abăteau de la planul inițial, am început să mă întreb ce lipsește. Dar să mă întreb pe bune, din adâncul sufletului meu.
Pentru asta a fost necesar să mă dau eu jos pe mine de pe piedestalul pe care m-am pus când acționam din rolul de salvator. Și să iau și de pe umerii mamelor presiunea de a nu „mă dezamăgi”. Căci puneam această presiune pe ele, chiar dacă nu eram conștientă de asta.
Însă fiecare dezamăgire pe care o trăiam, îmi arăta că existase o amăgire înainte, o așteptare ca lucrurile să se desfășoare într-un anume fel – o naștere naturală (și nu oricum, ci împlinitoare), o alăptare care să depășească orice obstacol etc.
Și în acest fel a început o altă călătorie a mea în lumea asta a educației și sprijinirii în perioada pre- și postnatală. O călătorie infinit mai profundă, mai autentică, mai greu de digerat, dar cu comori infinit mai mari, atât pentru mine, cât și pentru mamele cu care am lucrat de atunci încolo.
Căci atâta vreme cât eu nu puteam să mă uit în interiorul meu cu conștiință, non-judecată și compasiune, cum aș fi putut să le însoțesc pe mame dintr-un loc fără judecată, așteptări și proiecții?

Iar în această călătorie, care continuă și azi și probabil va continua pentru tot restul vieții mele, am întâlnit din fericire mulți ghizi, cu mult mai înțelepți decât mine, de la care să învăț și care să mă susțină în creșterea mea. Am experimentat multe instrumente pe care le folosesc și azi, atât în lucrul meu cu mine, cât și în interacțiunile individuale sau de grup pe care le am cu mame și viitori părinți din toată lumea.
Și simt prin toți porii că a venit momentul ca la rândul meu să încep să dau mai departe profesioniștilor din domeniu care au ajuns în acel punct în care să conștientizeze că sprijinirea părinților, la modul cel mai profund și de impact cu putință, necesită mai mult decât doar informație corectă, bune intenții și afirmații motivaționale.
Îmi doresc să construim împreună un spațiu în care fiecare voce să fie auzită și fiecare situație să poată fi explorată în profunzime, nu doar atinsă superficial.
Vom crește cu fiecare întâlnire, ne vom ține spațiul unii altora cu orice o să ne aducă acest program, vom avea multe conștientizări, vom celebra împreună fiecare pas mai mic sau mai mare făcut, iar rezultatul va fi că părinții cu care vom lucra fiecare dintre noi – indiferent că-i vom avea la cursurile noastre prenatale sau clienți ca doula la naștere sau postpartum sau clienți în sesiunile de Birth Story Listening sau în cabinetele noastre sau în orice context ne vom intersecta cu ei – vor simți cu adevărat sprijinul nostru necondiționat și se vor simți profund văzuți, auziți și onorați.
Iar acest lucru se va reflecta în relațiile lor cu ceilalți – cu copilul, cu partenerul, cu celelalte mame din comunitatea lor, cu cadrele medicale. Și vei vedea mai puțină polarizare în grupurile de mame, mai puține atacuri la persoană și judecăți venite din răni personale profunde. Și vei ști că ai contribuit și tu la mai multă iubire în lume.
Dacă te-ai regăsit în ce ai citit, atunci te invit să iei în serios acel semnal și să vii să lucrăm împreună.
Pentru că maturizarea profesională începe în clipa când alegi tu să faci primul pas conștient în această direcție.
Întrebări frecvente
Nu. Acesta nu este un program de marketing și nu vom lucra la strategii de promovare sau la creșterea vizibilității.
Indirect, maturizarea profesională va influența felul în care comunici și felul în care ești percepută. Dar obiectivul mentoratului nu este să îți optimizezi imaginea, ci să ajungi la o coerență mai bună între cine ești și ceea ce oferi.
Nu este psihoterapie, chiar dacă unele conversații vor atinge straturi personale.
Mentoratul profesional și psihoterapia sunt procese diferite și au limite clare.
În mentorat vom reflecta asupra modului în care propria ta poveste sau experiență îți influențează practica profesională, dar nu vom face un proces terapeutic. Dacă apar teme care au nevoie de un alt tip de spațiu și de un alt tip de însoțire, îți voi recomanda un alt cadru, mai potrivit pentru ele.
Programul acesta nu este un spațiu în care să ne poziționăm împotriva cuiva – împotriva sistemului, împotriva medicilor, împotriva altor specialiști.
Putem analiza critic realități dificile sau dinamici din sistem, dar fără a transforma critica într-o identitate profesională. Mai mult, polarizarea nu ajută pe nimeni – nici mamele, nici profesioniștii, nici sistemul.
Pentru mine, etica înseamnă și capacitatea de a discerne și de a accepta că există mereu nuanțe.
Vei pleca de aici atât cu perspective noi, cât și cu instrumente concrete de lucru, care vor fi integrate, nu doar învățate. Diferența dintre a ști o tehnică și a o integra în practica ta vine din procesul interior prin care treci.
Iar mentoratul este tocmai spațiul în care acest lucru se poate întâmpla.
Da. Uneori cele mai valoroase reflecții apar tocmai atunci când lucrurile par să meargă bine, dar simți că există un nivel mai profund de înțelegere la care ai putea ajunge.
Maturizarea profesională începe adesea exact în acest punct – atunci când devii curioasă să explorezi mai atent felul în care lucrezi și impactul pe care îl ai.

