Doula post-partum este partenera voastră în procesul de naștere al noii familii. Este cea care îi antrenează separat pe mamă și pe tată pentru rolurile lor de parinți, astfel încât să facă împreună cea mai bună echipă, din clipa în care familia întregită se întoarce acasă și până când bebelușul împlinește 3 luni.
Pentru că este, în același timp, educator prenatal Lamaze, doula și consultant în alăptare, iată pe ce poți conta practic că face doula post-partum de la Cuibul Berzelor:
Ce face o doula post-partum
- oferă sprijin în alăptare sau ajutor în hrănirea bebelușului, îngrijeste nou-născutul și-i ajută pe părinți în formarea deprinderilor pentru îngrijirea acestuia (cum se face prima băiță, cum să îmbrace bebelușul, tehnici diferite de masaj pentru bebeluși)
- oferă sprijin în armonizarea noilor relații de familie în momentele sensibile când acestea înmuguresc
- oferă sprijin soțului / tatălui pentru integrarea armonioasă în relație, pentru a nu se simți neglijat de proaspăta mamă sau dat de-o parte în relația cu bebelușul
- are grijă ca noua mamă să se simtă odihnită, sprijinită, încrezătoare, având de pildă grija de bebeluș atunci când mama face un duș sau se odihnește
- poate ajuta parinții în ceea ce privește spălatul rufelor, păstrarea ordinii și curățeniei, cumpărături, gătit, astfel încât proaspeții părinți să nu fie copleșiți de responsabilitatți și să se poată concentra pe noul membru al familiei
- este informată în recuperarea post-partum și poate informa și susține emoțional mama în îngrijirea post-natală
- oferă sprijin în îngrijirea celorlalți copii din familie și în adaptarea acestora cu noul membru al familiei
Ce nu face o doula post-partum
- nu judecă, ci oferă informații, sprijin și susținere
- nu ia decizii în locul mamei sau al tatălui
- nu are competențe medicale
Așa cum nașterea bebelușului tău a fost asistată de moașă, și nașterea familiei voastre are nevoie de puțin ajutor. Cere sprijinul doulei post-partum!